dansul vieții-5Ritmuri / Dansând delicat sau nebun…

img_1047Astăzi este despre libertatea minte-corp, despre graţie, despre templul în care locuim şi pe care îl ignorăm uneori sau îl apreciem dismorfic, dar şi despre dansul celor 5 ritmuri, o metodă terapeutică de care vei fi cucerit iremediabil, odată ce-ai experimentat-o.

Laura Panazan, psihoterapeut experienţialist, a participat cu câteva weekenduri în urmă la workshopul “Mişcarea vieţii – dansul celor 5 ritmuri”, susţinut de Jo Hardy la Bucureşti, şi, într-o efervescenţă creativă, ne face părtaşi la trăirile ei, la experienţa care-a ajutat-o să iasă dintr-un cotidian încărcat de griji, să-şi ofere un timp preţios cu ea însăşi şi să se redescopere pe podeaua de dans terapeutic.

Următorul eveniment SPER care te va aduce mai aproape de tine este workshopul de psihoterapie corporală “Dragoste şi sexualitate – lucrul cu energiile vitale”, atelier despre care poţi citi aici şi aici.

Fie că alegi să ne însoţeşti la acest wokshop revitalizant, fie că nu, te invit oricum să te întorci către tine, preţ de câteva clipe, să te întorci în corpul tău, să te cuprinzi în braţe, să te conţii şi să-i spui câteva vorbe bune, de suflet. Trup şi suflet.

Lectură plăcută şi rămâneţi antrenaţi, având grija de sufletul şi de corpul vostru!

“Weekend-ul acesta am dansat. Nu e ceva ce mi se potrivește. Mă străduiesc să dansez, așa cum mă străduiesc să cânt. Sunt fascinată de ușurința cu care fac asta alții. Eu nu mă simt în largul meu dansând. Când scriu însă, contează mai puțin cum se vede asta dinspre ceilalți. Scrisul e modul în care mă exprim plenar pe mine cea din interior, și asta e suficient. Dansul îmi expune probabil alte tipuri de stângăcii și neputințe, cu care sunt mai puțin împăcată… așa că mă intimidează ceea ce „se vede”.

Deci, deși eram ca peștele pe uscat în sala aceea de dans, adevărul e că aveam nevoie de o ieșire majoră din decor. Ajunsesem într-un moment dintre acelea în care vrei să fugi de toate grijile și, pentru că nu prea ai unde pe-afară, încerci pe dinăuntru. Hai să vedem unde mă va duce asta, mi-am zis. La risc. Așa că mi-am promis să continui, oricât mi-ar fi de greu, să parcurg toate cele 18 ore de dans.

Cinci ritmuri, dansul vieții, înseamnă Flowing, Staccatto, Chaos, Lyrical și Stillness. Sunt ritmuri muzicale și stiluri de mișcare pe care Gabrielle Roth le-a identificat studiind dansatorii, înțelegând că ei exprimă, de fapt, un dans interior: femininul curgător în care lăsăm muzica să ne inunde, masculinul ferm și sacadat prin care ne afirmăm înflăcărat, nuntirea lor eliberatoare, creația cu delicatețea, poezia, zborul și schimbarea pe care le presupune și, în final, liniștea, pacea, acceptarea, autocontemplarea. Altfel spus… ascultă ce mișcă în tine acest ritm, exprimă ceea ce ai găsit, eliberează în cât mai multe moduri, dă sensuri noi acestui conținut în viața ta și integrează-l ca parte a ceea ce ești. Terapie curată.

Am trecut prin cele cinci ritmuri iar și iar, aproape fără oprire. În pauzele rare, corpul nemișcat mă anunța că totul doare, că e frânt de oboseală și încerca negocieri cu mintea, să o lăsăm mai moale de aici încolo. Și totuși, muzica nu contenea să mă miște în ritmul ei, nu în controlul meu.

Fugisem de acasă ca să îmi fac un dar numai mie și ca să întâlnesc oameni noi. Îmi plac oamenii, e revigorant pentru mine să mă las surprinsă de diversitatea lor. Dar această întâlnire a corpurilor, mai mult decât a minților, a gesturilor și a atingerilor mai mult decât a cuvintelor, a nonverbalului de dincolo de măști, a fost mult mai puternică decât ar fi putut fi una sporovăită.

Am fost chiar frustrată la început că nu am primit spațiul de a ne prezenta Eu-rile: „Eu sunt marele Gică. Tu cine ești?” Ne-am prezentat doar corporal, adică basic, natural. Ne-am spus dansând bun venit, iată-mă, ne-am ascultat pe rând poveștile trupurilor, în cele din urmă am avut și scribi care au consemnat prezentul trecător.

Acum, după câteva zile, am imagini atât de vii, cu personalități atât de clare… Femininul meu era altfel decât femininul ei. El își exprima ființa într-un fel unic, în toate ritmurile. Unora le era suficient un metru pătrat, alții arau sala de la un capăt la altul. Unii trăgeau chiulul, alții păreau mașinării inepuizabile.

Și toți erau frumoși. Și în toți m-am văzut pe mine. Și am mai înțeles o dată de ce iubesc atât de tare oamenii, încât trec prin sufletul meu durerile lor.

Pentru că suntem tot una. Mi-a fost mai clar ca niciodată asta. Așa că am scris o poezie, care pare dedicată iubitului meu ori unui partener de dans de weekend, dar pe care am scris-o de fapt pentru tine… oricare tu cu care m-am întâlnit vreodată, unic, special… și totuși, oglindu-mă pe mine.

Azi, dansând delicat… sau nebun…

m-am văzut privindu-te,

m-am auzit ascultându-te,

m-am priceput înțelegându-te,

m-am conținut susținându-te,

m-am afirmat confirmându-te,

m-am găsit căutându-te,

m-am mângâiat atingându-te,

am știut că mă vindec salvându-te,

am simțit că mă iubesc adorându-te.

Mulțumesc.

Mulţumesc, Jo Hardy. Mulţumesc, Sorina Dumitrache. Mulţumesc, dansatorule.”

Pe Laura o gasiti aici: astasunteu.ro

One Comment Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s