Fondator

Nu este niciodată prea târziu să alegi drumul către tine.”

Sorina Daniela Dumitrache

Cu o experiență de formator de peste 10 ani, a susținut cursuri și prelegeri pentru psihologi, asistenți sociali, psihoterapeuți, consilieri, în cadrul unor conferințe și diferite programe de studii din țară și străinătate (Germania, Spania, Africa de Sud).

Sorina Dumitrache este doctor în psihologie, psiholog specialist cu drept de liberă practică în psihoterapie experiențială (adult-copil-cuplu-familie), cu competențe în consiliere pentru dezvoltare personală (individuală și de grup), consilierea și psihoterapia traumei, psihopatologie şi psihologie clinică. Formare continuă în psihoterapia traumei, psihoterapii corporale și creative-expresive, psihoterapie de cuplu centrată pe emoții (EFT) și EMDR.

Activează în cadrul Cabinetului Individual de Psihologie din anul 2011 și este lector universitar doctor la Universitatea din București și lector asociat la Universitatea de Științe Aplicate Darmstadt, Germania.

S-a format în cadrul unor traininguri și programe formative din țară și din străinătate, colaborând în permanență cu specialiști de marcă din S.U.A., Germania, Belgia, Danemarca, Ungaria, Spania, Italia, U.K., Australia ș.a.

A organizat numeroase conferințe și workshop-uri pentru specialiști și este autoare a mai multor articole și cărți de specialitate din domeniul psihoterapiei și dezvoltării personale. Corp. Traumă. Vindecare. Diagnoză și intervenție psihoterapeutică (2020), este cel mai recent volum coordonat.