Cinematerapia – fațete ale utilizării filmului în procesul de consiliere și psihoterapie

Asemenea interpretării viselor, analiza reacțiilor emoționale provocate de filme deschide o fereastră către propriul suflet. (Birgit Wolz)

Filmul a devenit, în prezent, cea mai populară formă de artă și este utilizat ca formă de relaxare și divertisment de către oameni de toate categoriile de vârstă. Însă filmele îndeplinesc mult mai multe funcții, printre care cea educațională, funcția cathartică, estetică ș.a. Folosit adecvat, filmul este mai mult decât un simplu instrument de divertisment, el poate fi o bogată sursă de informații, dar și un bun catalizator pentru propria dezvoltare. Tuturor ni s-a întâmplat să părăsim o sală de cinema încărcați de emoții pozitive sau reflectând la anumite aspecte importante ale propriei vieți ori poate dornici să explorăm anumite subiecte sensibile. Acest puternic liant între personaje, lumea imaginară și lumea noastră reală, poate constitui o bază, un fundament în procesul autocunoașterii, intercunoașterii umane și dezvoltării personale. Afirmăm astfel că filmul are un puternic efect educativ, dar și unul transformativ, de schimbare lăuntrică pozitivă, care generează în lanț transformări pozitive pe mai multe planuri și nivele.

Despre cinematerapie s-a vorbit încă de la începutul anilor 1990 și s-au scris o mulțime de materiale despre efectele utilizării filmului în diferite scopuri. Există numeroase cărți motivaționale ce recomandă filme pentru diferite probleme unor palete foarte largi de consumatori. Totodată, anumiți autori recomandă filme unor profesioniști din domenii variate în scopul sprijinirii acestora în procesul de perfecționare la nivel profesional.

Este cunoscut faptul că arta a avut întotdeauna o putere magică, curativă asupra stării de spirit a individului. Folosind efectul puternic evocator, simbolic și imagini alegorice de film, cinematerapia lucrează cu emoțiile care emerg din vizionarea filmului. Iar această imersie într-un ocean de emoții autentice, dincolo de logica aparentă a căilor convenționale, ce o presupune lucrul cu filmul, stimulează procesele de schimbare și de dezvoltare personală.

Cinematerapia constituie astfel o incursiune inedită în lumea filmului ca spaţiu al interconexiunilor între arta cinematografică, lumea ficțională și viața noastră cotidiană, reală. Acest spațiu este unul al reflexiei propriilor noastre credințe, gânduri, trăiri, emoții, experiențe, nevoi, și sprijină procesele de căutare, cunoaştere, întâlnire cu noi înșine (în faţa ecranului şi dincolo de el), de descoperire a unor resurse nebănuite, de creștere și evoluție personală.

Terapia cu ajutorul filmului a fost privită, înțeleasă, abordată și definită în mod variat de către practicieni și cercetători, fiecare subliniind-i modalitățile de utilizare, beneficiile și limitele. De pildă, Angela Zhe Wu, psihoterapeut la Mental Research Institute de la Palo Alto, descrie cinematerapia ca fiind „o metodă creativă de intervenție terapeutică, în care terapeutul folosește filmul ca instrument-metaforă pentru a susține și încuraja procesul de auto-explorare, vindecare și transformare personală” a clientului (Zhe Wu, A., 2008, p. 6).

În accepțiunea noastră, cinematerapia este o tehnică modernă ce implică utilizarea filmului ca suport în procesul dezvoltării, maturizării personale și interpersonale a individului, consilierii și psihoterapiei individuale, familiale și de grup, într-un cadru terapeutic bine definit, cu o atmosferă relaxantă și destinsă, în care participantul sau participanții, după caz, sunt invitați și ghidați să urmărească filmul într-o stare de conștiență sporită, fiind ancorați și conectați continuu la trăirile și stările lor, generate de vizionarea filmului, sub ghidajul unui specialist, respectiv un consilier psihologic sau psihoterapeut cu competențe în această tehnică.

Filmele, alese întotdeauna în funcție de specificul grupului de participanți, sau, în funcție de problematica cu care se confruntă clientul, și folosite într-un cadru terapeutic adecvat, au o incontestabilă putere „(re)creatoare” de noi înșine. În cadru cinematerapeutic, experiența cineatică este una specială, filmul funcționează ca un ecran de proiecție și stimul pentru participanți și contribuie la „reconstrucția” umană.

Efectul puternic al filmului este datorat influenței mai multor factori: imaginile, decorul, coloana sonoră, dialogul personajelor sau monologurile lor (interioare), luminile, diferitele unghiuri ale camerei de filmat, complexitatea personajelor și șarmul actorilor. Toate acestea constituie un melanj regizoral care face ca barierele pe care ni le impunem și care ne împiedică să accesăm diferite conținuturi intrapsihice sau intrapersonale, intrafamiliale să dispară. În lucrul cu filmul, cenzura și mecanismele de defensă se disipează, beneficiarii acestei metode înregistrând câștiguri semnificative în tot ceea ce înseamnă un mai bun contact cu ceea ce sunt ei în realitate, cu nevoile și așteptările lor reale, cu grijile, preocupările, aspirațiile și visele lor, cu resursele și posibilitățile lor reale.

Beneficiarul are astfel șansa să descopere secvențe și cadre din propriul „film interior”, să  le imortalizeze, să le îmbogățească și să le „editeze” sau transforme în vederea unei creșteri pozitive și durabile a lui și a celorlalți. Astfel, participantul este nu doar spectator, ci el devine, pe lângă actor, regizor și scenarist al filmului său interior. Practic, clientul va fi ghidat de către terapeut să se descopere pe el însuși în film sau să găsească similarități cu viața lui personală, în vederea unei mai bune înțelegeri a experiențelor pe care le traversează, a problemelor cu care se confruntă, descoperirii unor noi perspective și posibile căi de depășire a obstacolelor care îi îngrădesc puterea de schimbare, regenerare și fericire.

În absența ghidajului trainerului, efectele vizionării filmului, cele care aduc în mod real foloase individului, sunt cu mult minimizate și mai ales există riscul ca beneficiarul să se cufunde perpetuu în lumea fantasmatică a filmului, să fugă de problemele curente, să refuze contactul direct și autentic cu realitatea sa cotidiană. Chiar în condițiile în care se va afirma că sunt persoane care pot viziona filmul într-o stare de conștiință sporită, ne simțim obligați să reafirmăm faptul că, fără suportul trainerului și în absența cadrului terapeutic, nu putem vorbi de cinematerapie, ci, mai degrabă, de o formă de pseudo-terapie auto-administrată. Deși pot exista efecte pozitive ca urmare a vizionării unui anumit film și chiar pot apărea insight-uri, totuși nu trebuie să confundăm acest lucru cu un demers cinematerapeutic care presupune un proces mult mai laborios, un travaliu restructurativ și regenerator mult mai amplu.

Diferența esențială între cinematerapia utilizată în manieră experiențial-unificatoare (CT.E.U) și cea utilizată în alte paradigme, este aceea că, în CT.E.U., filmul este un pretext de analiză, acesta nu se utilizează ca prescripție, ci terapeutul face uz de dimensiunea provocativă a materialului cinematic.

Cinematerapia utilizată în manieră experiențial-unificatoare se centrează pe analiza personajelor din film, a relațiilor dintre acestea și alte personaje din film și maniera în care toate acestea sunt percepute de client. Esențială în cinematerapie este analiza reacției celui care a vizionat filmul, prezența și ghidajul trainerului fiind fundamentale pentru reușita acestui proces.

Astfel, într-un demers cinematerapeutic, trainerul va exercita simultan mai multe roluri, și anume de participant-spectator, de observator, de scenarist al ședinței și al ghidajului meditativ (instrument definitoriu pentru cinematerapia în manieră experiențial-unificatoare) și de terapeut.

Într-un alt plan, tot în cadrul aceluiași proces, participanții au rol de spectatori activi, de actori, ulterior putând exersa cu mai mare abilitate și rolurile de scenariști și regizori ai propriei vieți.

Avantajul cel mai important al integrării filmelor în procesul de consiliere și dezvoltare personală este acela că produsele cinematografice servesc ca metafore și alegorii, în același fel ca miturile, poveștile, fabulele, care au fost și sunt utilizate în mod curent în scopuri terapeutice.

Grupurile și indivizii sunt extrem de receptivi la această modalitate de lucru cu ajutorul filmului, participanții explorându-și universul interior prin identificarea cu unele personaje sau pornind de la temele centrale oferite de film, resemnificându-și astfel universul personal, restructurându-și și transformându-și propriul scenariu de viață.

Foarte multe filme conțin mesaje legate de sensul vieții, arta unei deveniri armonioase ca individ și membru în societate, ceea ce ne face să ne gândim la propriile noastre valori și limite, la ceea ce suntem, dorim și putem deveni, la integrarea noastră cu sens în marele puzzle existențial.

Prin identificarea cu anumite personaje de film, participantul poate să-și acceseze acele resurse interioare blocate și să devină mai conștient de forța sa interioară și de ceea ce este cu adevărat, să se descopere pe sine, să dea un alt sens experiențelor sale de viață și să învețe noi modalități de a-și utiliza resursele în cotidian.

Prin analizarea reacțiilor la diferite personaje sau scene displăcute din film, participanții pot lua contact cu părțile de umbră, iar prin ghidaj și travaliu terapeutic, își pot integra şi unifica polaritățile. Prin intermediul cinematerapiei, tinerii intră în contact cu straturile profunde ale psihicului lor și, ulterior, prin procesele de analiză și resemnificare, pot dobândi noi perspective asupra lucrurilor, noi comportamente și căi de abordare a vieții, în general. Utilizat în cadru specializat și în condiții optime, sursă de inspirație și insight, filmul este un catalizator pentru autocunoaștere, acceptare, vindecare, creștere și dezvoltare personală.

Astfel, putem conchide faptul că în ciuda interpretărilor superficiale la care a fost supusă de-a lungul timpului și în ciuda aparentei simplități, cinematerapia este o metodă aplicativă complexă, validată științific. Aceasta nu este o tehnică facilă, accesibilă oricui, ci un instrument valid în modelarea aspectelor de tip emoțional, valoric și comportamental ale personalității umane, o tehnică valoroasă și atractivă care poate fi utilizată cu succes în procesul dezvoltării personale, în consiliere și în psihoterapie.

Extras din lucrarea CINEMATERAPIA – de la evadare la ancorare în cotidian

Citește și: recenzie – Cinematerapia – Ecranele multipl(icat)e ale realităţii

One Comment Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s