Dialogul cu corpul: dincolo de cuvinte, prin rezonanță, până la esența profundă

Undeva, la baza piramidei nevoilor se află, printre altele, și nevoia de adăpost; iar omul, în cursa lui asiduă și permanentă pentru realizarea de sine, acordă uneori o importanță mult prea mare acestei nevoi, uitând că are la dispoziție ceva ce nu e doar o simplă casă, ci un templu sacru. Orbiți de multitudinea nevoilor induse de societatea modernă, uităm de acest templu care este corpul nostru, uităm să îl privim și să îl venerăm, închinându-ne în schimb la idoli falși ciopliți în Photoshop.

Dar corpul nu ne uită, ci ne susține întotdeauna, el e cel care stă la baza aspirațiilor noastre, și ca resursă, și ca lăcaș pentru odihna și ocrotirea sufletului. Mai mult decât atât, corpul nostru nici nu uită, ci înmagazinează în el informații, amintiri, cunoștințe, ca un fel de tatuaje invizibile la nivelul celulelor sau, dacă vrei, tatuaje pe suflet. Așadar, tatuajul nu e la modă doar de-acum, corpul nostru purtând în el toate tatuajele experiențelor pe care le-a încercat sufletul; și probabil că nu voi greși dacă voi afirma că nu doar pe cele din această existență, ci și dintr-una sau chiar mai multe existențe anterioare; poate chiar și din cele colective. Conexiunea și rezonanța sunt infinite și omniprezente, finită fiind doar capacitatea noastră de percepție, de observare și de înțelegere.

Așadar, dincolo de memoria descrisă în manualele de psihologie, există și memoria corporală, și memoria celulară: probabil că sună cunoscut conceptul de „neuroni oglindă” care e, și el, oarecum la modă – a spus cineva că psihologia n-ar urma și ea niște curente și tendințe care pot fi mai populare într-un anumit moment din spațiu și din timp? Și dacă unele forme ale memoriei clasice sunt într-o oarecare măsură sub controlul nostru, cea corporală și, mai ales, cea celulară, sunt complet în afara controlului nostru conștient; ba chiar și a percepției noastre conștiente.

Există, însă, o cale de accesare a acestor informații. A fost chiar și un mic indiciu undeva mai sus: e vorba de conectarea prin rezonanță. Dialogul cu corpul este uimitor de simplu și, în același timp, extraordinar de complicat și complex. E la fel de simplu cum e și empatia. Doar că de data aceasta e vorba de empatie corporală, de acordarea corpurilor între ele, de replicare și de urmărire a manifestărilor, a tuturor micro-manifestărilor celuilalt, pentru a ajunge la esența energiei bazale a celuilalt, pentru a simți cum curge această energie prin corpul celuilalt, liber sau cu sincope, de la un capăt la celălalt sau cu anumite blocaje, la anumite niveluri. Marele atu al acestui tip de comunicare este faptul că are acces la straturi extrem de profunde, că poate scoate la suprafață experiențe arhaice, poate fi teribil de tulburătoare și pentru unul și pentru celălalt dintre participanții la comuniunea comunicării, pentru că în acest caz chiar se aplică sensul originar de comuniune, de împărtășire al cuvântului comunicare. Și, da, se aplică și în celălalt sens, al cuminecării, pentru că se ajunge și la Divinitate: la accesul și împărtășirea din latura divină a ființei umane.

Desigur, comunicarea profundă care apare poate să ajungă să acceseze și zonele de umbră, așa-zis demonice, în realitate doar negate și neacceptate sau mult prea dureroase și traumatizante pentru a li se permite accesul la nivel conștient. Dialogul corporal poate însă să scoată la suprafață traume vechi, pe care e posibil ca persoana să le fi împins complet în planul inconștient, să le fi eliminat complet din memorie. Dar ceea ce uită mintea, nu uită și corpul: memoria afectivă realizează pe suflet tatuaje intricate, permanente, de neșters, de neuitat. Aceste moment pot fi intense și tulburătoare, chiar violente și destabilizatoare, pentru că exilarea acestor informații în inconștient nu a fost deloc întâmplătoare; dar atunci când e timpul potrivit și concursul de evenimente premergătoare a făcut să fie pregătită accesarea, porțile către experiență pot fi deschise, iar aceasta poate fi adusă la lumină și conștientizată. Și oricât de dificil și de tulburător ar putea să pară asta, conștientizarea este un lucru pozitiv pentru că permite realizarea pașilor următori către resemnificare, restructurare, reintegrare…

Pentru ca dialogul să existe și să fie pozitiv este foarte important, însă, ca procesul de comunicare să nu fie forțat, presat, ci să i se permită propriul ritm: așa cum fiecare lucru are timpul lui, la fel și fiecare experiență are timpul ei – un timp pentru a fi trăită și un timp pentru a fi exprimată și revelată.

Așa că te invit să fii atent la corpul tău. Și te invit, totdeodată, să fii atent și la corpul celor de lângă tine. Vezi ce experiențe sunt astăzi gata să fie rememorate și expuse, retrăite și resemnificate; uită-te empatic la corp și s-ar putea să vezi fărâme de suflet sau raze de lumină în cotloanele inconștientului. Avântă-te cu entuziasm (sau lent, dacă pentru tine pare mai natural așa) în fascinanta călătorie, mereu surprinzătoare, către tine.

(articol de Radu Filip  – Gânduri după modulul ”Dialog Corporal” din cadrul programului de PSIHOTERAPIE CORPORALĂ – training avansat pentru psihoterapeuţi, susținut de Amara Eckert și Gerd Fichtner)

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s