Workshop: Căi de A Fi și A Vedea – Psihoterapia prin Dans şi Mişcare în lucrul cu populaţii diverse – 8,9 aprilie 2017

Dragi specialiști,

Vă așteptăm cu drag la workshopul cu aplicații practice:

Căi de A Fi și A Vedea – Psihoterapie prin Dans şi Mişcare în lucrul cu populaţii diverse

susținut de dans-terapeut Maria Sangiorni la București în perioada  8-9 aprilie 2017

Mai jos aveți descrierea workshopului, formatorului și detalii privind modalitatea de înscriere.

DESCRIEREA WORKSHOPULUI:

Acest workshop experienţial de terapie prin dans şi mişcare constă în prezentarea modalităţilor prin care tehnicile specifice acestei terapii pot fi folosite pentru a îmbunătăţi ceea ce terapeutul practician deţine deja în trusa cu instrumente.

Vom explora diferite tipuri intervenţii utilizate în sesiunile de terapie prin dans şi mişcare în cadrul grupurilor și în sesiunile individuale.

Printre instrumentele și abilităţile pe care le vom experimenta și dezvolta în cadrul workshop-ului se numără:

  • Conștientizare corporală şi anatomie creativă
  • Cercul ca instrument clasic de deschidere şi închidere în Terapia prin Dans şi Mişcare în lucrul cu grupurile
  • Utilizarea respiraţiei şi a sunetului în stimularea conştientizării somatice
  • Centrarea și imaginaţia activă în Alexander Technique & Body Mind Centring şi Ideokinesis
  • Schimbarea de greutate, cercul şi valurile – familiarizarea cu tehnicile Embodied Bellydance
  • Mişcare Autentică – experimentarea dinamicii dintre cel care se mişcă şi Martor.
  • Desenul în psihoterapia prin Dans şi Mişcare.
  • Conținerea spațiului conform modelului “Quantum Healing Dance” – Levanthal*
    (*Marcia Levanthal, fondator al Institutului Internaţional de Psihoterapie prin Dans din Australia)

DESCRIEREA FACILITATORULUI:

Maria Sangiorgi este dans-terapeut cu multiple calificări şi creatoarea tehnicii Embodied Bellydance™. Printre specializările sale se numără artele. Născută şi educată în Australia, Maria îmbină talentul cu ani de experienţă în domeniul artelor creative ca terapeut de dans şi mişcare în Italia.

Maria are o experiență de peste 20 de ani în lucrul cu grupuri de persoane cu dizabilităţi, persoane cu nevoi speciale (inclusiv cu handicap fizic sau mental), persoane în vârstă ce suferă de Alzheimer sau demenţă, copii, femei şi adolescente aflate în închisoare. Maria facilitează și sesiuni de dezvoltare personală, utilizând, printre altele și dansul transformativ ca mijloc terapeutic. În practica privată utilizează tehnici combinate din psihoterapie corporală, psihoterapie prin dans, artă, masaj, voce, sunet, consiliere şi mişcare autentică. De curând, Maria a început să formeze și alți profesioniști în metoda Embodied Bellydance™ în Sapporo, Japonia.

În calitate de  coordonator al workshopului de la București din weekendul 8-9 aprilie 2017, ne va face cunoştinţă cu modalităţi de A Fi şi A Vedea, un model terapeutic original, prezentându-ne modalităţi de utilizare a creativităţii şi a dansului în lucrul individual sau în grupuri.

PERIOADA DE ÎNSCRIERE: 1 februarie- 15 martie 2017 în funcție de locurile disponibile. Înscrierile s-au prelungit până la data de 7 aprilie.

ÎNSCRIERE:
Pentru înscrieri și alte informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail: catretinepsi@gmail.com.
Pentru a participa la acest workshop vă rugăm să ne trimiteți un e-mail la aceeași adresă, cu numele dvs, profesia, CNP și datele de facturare.

Ocuparea locurilor se face în ordinea efectuării plății.

Numărul de locuri este limitat.

PROGRAM:
Sâmbătă: 10:00-18:00
Duminică: 10:00-18:00

LOCAȚIA va fi anunțată ulterior celor înscriși.

2 Comments Add yours

  1. Pingback: catretine

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s