Când a fost ultima dată când ai ascultat tăcerea? Dar ale gândurilor valuri?

Imaginează-ți, pentru o clipă, că ai rămas, dintr-o dată, izolat într-un loc îndepărtat, într-o pustietate atemporală, departe de avalanșele și calamitățilespațiului citadin.
Nu ești decât tu și probabil câțiva localnici tăcuți la kilometri depărtare de tine… totul e amuțit într-o liniște sublimă, neîntinată, nemaiîntâlnită.

Nu este vorba de un exercițiu prin care să îți testezi abilitățile de supraviețuire, de adaptare la situații neprevăzute, limită, de criză etc. Este un exercițiu care are menirea să te aducă în contact cu Sinistratul din tine… Sună dur, știu! Da, e vorba de acea bucată de tine ignorată, uitată, dată la o parte pentru alte Bucăți de tine care, cine știe, poate ți-au asigurat supraviețuirea la vremurile pe care le trăim, care te-au acompaniat constant în joburile de mamă, soț, angajat, prietenă, copil, pieton sau șofer, chiriaș sau proprietar, vânzător ori cumpărător, furnizor sau distribuitor… dar care ți-au distras atenția, și-așa suprasolicitată, de la bucata aia de tine care te completează ca om… care te face un întreg, care te asigură că-ți apariții ție înainte de a decide cu cine te împarți.

Știi numeroasele situații de viață care îți fură cumva dreptul la cele câteva clipe cu tine, în care ai putea să digeri în liniște evenimentele de marcă sau limită din viață, pentru a le asimila mai bine, pentru a te regăsi, reîntregi, armoniza… Momentele acelea unice… în care ești doar tu cu tine… cu străfundurile ființei tale… cu nevoile tale elementare și superioare… Cu grijile care-ți aparțin, cu visurile și frământările tale… cu preocupările tale cele mai intime… Acele momente în care timpul pare a se opri și în care e loc doar pentru tine… Tot timpul din lume… pentru ca tu să simți că trăiești tot ce-i esențial, dincolo de cotidian, frivol, dincolo de norme și prescripții… Când te poți apleca către tine fără să simți că ai comis astfel un delict…

Și inspiri… și închizi ochii… și asculți tăcerea… E vremea pentru acele câteva clipe…

Simți picăturile de liniște?

Ușor-ușor, totul se dilată în jurul tău…E o liniște colosală… în care se nasc, unul câte unul, gândurile tale cele mai ascunse, nerostite, uitate, nenăscute poate… ies unul câte unul la suprafață iar tu le lași să curgă la exterior în valuri… unul câte unul… de la cele mai mici și rudimentare, la cele mai mișcătoare ori înălțătoare… Ești tu și gândurile tale… și tot timpul din lume… într-un spațiu imaculat… într-un timp dilatat…

Auzi cum curg gândurile…? Ca într-o sonată dezlănțuită într-un paradis neatins încă… într-un eter numai al tău…

Auzi cum se dezlănțuie gândurile? Cum se sparg la suprafață, ca valurile unei mări învolburate?

Lăsa-le să curgă și observă-le… unul câte unul… Fie că e vorba de gânduri-întrebări, gânduri-temeri, gânduri-renunțări sau gânduri-acțiune… lasă-le să curgă… și, odată cu ele, toată tensiunea…

Înțelegi de unde vin ele?

Le urmărești cum curg unul câte unul…?

Simți sunetul valurilor care se reduce treptat-treptat, luând note tot mai ușoare și mai libere… Tot așa și gândurile tale… sunt precum valurile care se liniștesc la țărm… unul câte unul…

Simți cum se transformă toate… cum nu-ul devine da, cum albul ia locul negrului, bucuria ia locul suspinelor, încercarea ia locul renunțării, nevoia de schimbare ia locul blazării, recunoștința ia locul uitării…

Și, ca-ntr-o odă solemnă a mării, îți dai voie tot mai mult să fii tu… în întregime… întru totul… Să fii așa cum dorești, așa cum te meriți…

Acum înțelegi mai bine sunetul valurilor-gânduri? 

Viața e adesea ca un vis lung care poate îmbrăca varii forme și nuanțe, și care, de multe ori, e dirijat de alții pentru că așa ne-am obișnuit, pentru că așa ne este comod, pentru ca n-am avut curaj, pentru ca ne-a fost teamă, ori din loialitate imbatabilă față de cei dragi nouă…

Important e ca, din vreme în vreme, să faci un exercițiu de contact cu tine, să te oprești, să inspiri adânc, să te depărtezi de stimulii din exterior, chiar și de cei plăcuți, și să-ți acorzi câteva clipe pentru un dialog Real cu straturile și substraturile acelei bucăți de tine care a învățat să se camufleze atât de bine uneori, poate pentru a nu-i deranja pe alții sau pentru a obține cine știe ce beneficii efemere și de suprafață… beneficii care uneori te îndepărtează de tine… care te fac să te deprivezi de un contact genuin cu cel ce ești… Dar uiți uneori… uiți straturi de tine… cu care, dacă nu intri în contact, te poți trezi în mijlocul visului, sau spre sfârșit, în pavor nocturnus, asudat și neasumat. Totul e sa trăiești pe viu, treaz, și nu sub anestezii inutile sau false panacee…

Auzi acum cu mai mare finețe bătăile orelor? Dar atingerea clipelor? 

(fragment din lucrarea ”Către tine… 13 exerciții de autocunoaștere, dezvoltare personală și well-being” – Sorina Daniela Dumitrache)