Ne naștem și, imediat după aceea, începem să ne mișcăm. Ne agităm, ne zbatem, ne târâm, ne rostogolim, mergem de-a bușilea, apoi învingem gravitația și mergem în două picioare, alergăm, țopăim, sărim, dansăm și zburăm (cei mai mulți, prin vise și idealuri, dar unii dintre noi, care chiar sunt îndrăzneți, găsesc soluții pentru a-și crește aripi mai durabile decât ale lui Icar și au grijă și să nu se apropie de soare atât de mult încât să se ardă).
Mișcarea și dansul sunt permanent prezente în existența noastră, chiar dacă uneori, paradoxal, trecem prin viață, dar nu conștientizăm nici că înaintăm, nici unde ne duc căile pe care ni le-am ales. Dar această mișcare e reținută de corpul nostru. Există o memorie a mișcării, așa cum există o mișcare a memoriei. Iar amintirile din cotloanele prăfuite și înghesuite ale vreunei porțiuni din creierul arhaic pot fi readuse în centrul scenei, sub lumina reflectorului conștiinței. Putem avea acces la amintirile noastre kinestezice de odinioară pentru a le da un sens nou sau unul pe care-l știam, dar îl uitasem undeva, pe drum. În față, în spate, la stânga, la dreapta, sus sau jos, pășind apăsat sau mergând pe vârfuri, bine ancorați în realitate sau cu capul în nori, cu gesturi sacadate sau fluide, lent sau alert, constrânși sau expansivi, atenți la ce se întâmplă în jurul nostru sau călcând nepăsători peste trupurile (și existența) celorlalți participanți la dans… toate acestea nu sunt decât câteva dintre mișcările care ne pot purta în călătoria către centrul sufletului, către descoperirea de sens și de sine.
Corpul şi mişcarea sunt legate indisolubil. Iar mişcare corpului influenţează psihicul şi formarea personalităţii la fel de mult ca mişcarea ideilor, poate chiar mai mult dacă luăm în considerare că mişcarea este mult anterioară gândului şi este, de fapt, modul primar prin care ne manifestăm, încă de la începutul existenței noastre. Iar atunci când îi acorzi libertate corpului, acesta își (re)găsește ritmul interior, permite conștiinței să aibă acces la experiențe care s-au petrecut chiar înainte ca aceasta (conștiința) să se fi delimitat și să se fi instituit în instanță superioară, coordonatoare și, din nefericire (uneori), și inhibitoare.
Când vrei să faci toate astea, însă, ar fi bine să ai un ghid care știe să-ți provoace, să-ți ghideze și să-ți conțină tot acest dans al emoțiilor și sentimentelor, să te ajute să (re)găsești mișcarea autentică. Pentru că ceea ce descriu eu este, de fapt, o sinteza a informațiilor și trăirilor pe care le-am experimentat în cursul weekendului de terapie prin dans și mișcare organizat de Cătretine și coordonat de Jill Bunce, dans-terapeut, profesor universitar doctor la Universitatea Derby din Marea Britanie, coordonatoare a programului masteral „Terapie prin dans şi mişcare”. A fost un weekend plin de semnificaţii, atât personale, cât şi profesionale. Un weekend în care am descoperit că poţi dansa şi fără un fond sonor, ceea ce, în loc să fie un lucru rău, e de fapt mai bine, pentru că te ajută să-ți descoperi muzica interioară și să dansezi exact pe ritmul pe care-l simți. (Și se ritmuri extraordinare am ajuns să descoperim până la finalul întâlnirilor noastre!)
Eu am trăit astfel, din nou, bucuria mișcării și a dansului. Așa că te invit și pe tine, când te vei ridica de unde ești așezat și vei face următorul pas să fii atent la tine și la el. Unde te duce și care e sensul și direcția lui? Fii atent la tine, descoperă-te! Află încotro te poartă mișcarea ta (autentică)! Există chiar și riscul să afli ce sălășluiește în centrul sufletului tău…
Radu Filip
-gânduri după workshopul: ”PSIHOTERAPIE PRIN DANS ȘI MIȘCARE – pași, proces, experiențe”, susținut de Prof. Univ. Dr. Jill Bunce la București în weekendul 11-13 noiembrie 2016-
Citește și:
catretine.com 