recenzie – Către tine… cartea care se citeşte cu ochii închişi

Către tine… 13 exerciţii de autocunoaştere, dezvoltare personală şi well-being [Sorina Daniela DUMITRACHE]

 

Către tineEi, dar cum aş putea să citesc o carte cu ochii închişi? ai putea întreba, şi pe bună dreptate, după ce vei fi citit subtitlul care m-am gândit eu că i s-ar potrivi acestei cărţi. Exact asta îţi voi explica eu în rândurile care urmează.

Către tine… este o carte de meditaţii. Meditaţii creatoare. Creatoare de tine. De un tine mai împlinit, mai complet, mai actualizat… mai înaripat, aş cuteza eu să mă avânt. Fiecare fragment al cărţii te îndeamnă la o călătorie diferită. Şi chiar dacă la început s-ar putea să ţi se pară că este o călătorie către spaţii îndepărtate, vei constata că, în toate, vei sfârşi prin a te întoarce la tine însuţi, cunoscându-te un pic mai profund. Înţelegându-te ceva mai bine. Îndrăgindu-te cu o idee mai mult.

Aceasta pentru că autoarea te provoacă, cu fiecare nouă invitaţie, să mai faci un pas către cunoaşterea unei părţi din tine, fie a uneia pe care nu o ştiai deloc, fie a uneia pe care poate că o uitaseşi. Dar fiecare capitol este, după cum spuneam, o meditaţie. Iar aceasta înseamnă că nu poţi trece la următoarea fără să meditezi. Şi acesta este momentul când ar trebui să închizi ochii şi să (re)creezi, încă o dată, itinerariul pe care tocmai l-ai citit. Mai „lecturează” o dată călătoria, de data aceasta cu ochii închişi şi fii atent la trăirile pe care le experimentezi pe parcursul lecturii. Închide ochii şi imaginează-ţi că autoarea te ghidează în călătoria către tine pe care urmează să o faci. Îi auzi vocea deja, nu-i aşa?

Iar aceasta ar putea fi şi o posibilă sugestie pentru viitor: cartea să fie însoţită şi de un suport audio, pentru a putea fi citită „de-adevăratelea” cu ochii închişi…

Şi, în loc de încheiere, o să parafrazez un fragment din carte, fragment ce mi se pare că descrie foarte bine ceea ce poate descoperi o persoană care a pornit pe drumul (deloc uşor, dar cu atât de multe beneficii reale la capătul lui) al căutării de sine şi, mai ales, al dezvoltării personale:

„Pe măsură ce înaintezi […] începi să iei contact cu sunete, culori… pânze cu fragmente de vieţuire, fotografii atent înrămate sau lustruite cu grijă de colecţionar, relicve din amintiri memorabile sau întâmplări proaspete, felii de drame sau fluturi în stomac atent conservaţi, acţiuni brave sau stres autoîntreţinut, în decoraţii inutile ori false onoruri, diplome menite a întreţine varii mituri locale sau familiale, supra-adaptări la ferestre ferecate, bucăţi de sine ponosite, încriptate sau fantomizate, fâşii lăuntrice scotomizate, interdicţia de a creşte ori poate parentalizare pe pânza în ulei, separări şi regăsiri, dolii şi naşteri, scenarii şi contrascenarii, identificări şi proiecţii, investiri şi contrainvestiri, umbre şi lumini… vise împăiate şi aşteptări volatile, grandilocvenţă sau sobrietate, dependenţe şi desprinderi, metaforizări şi de-metaforizări, trăiri inefabile sau lipsă de sens, iluzii şi realităţi, negocieri şi renegocieri, încercări şi renunţări, ilaritate şi hohote de plâns, frica de moarte sau himera nemuririi prin descendenţi, adevăruri peremptorii sau prezbitism intelectual, dreptul la a creşte, plăcerea de a oferi, provocarea de a cere, încântarea de a împărţi, răsfăţul de a afla, maturizarea lui a crea, cutezanţa de a cuceri, bucuria de a fi…”

(recenzie realizată de Radu Filip)

http://www.artte.ro/numarul-2/revista/volumul-1/numarul-2/9-recenzie-catre-tine-13-exercitii-de-autocunoastere-dezvoltare-personala-si-well-being-autor-sorina-daniela-dumitrache-cartea-care-se-citeste-cu-ochii-inchisi-radu-filip

http://www.radufilip.ro/catre-tine/

http://sper.ro/editura/autori/sorina-daniela-dumitrache/catre-tine-13-exercitii-de-autocunoastere-dezvoltare-personala-si-well-being-detail

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s