„Etiologia unei crime” este un thriller psihologic zguduitor despre iubire pasională, trădare, gelozie patologică, prietenie, compromisuri, obsesie, disimulare, disperare și dezlănțuirea impulsurilor criminale, dar totodată și o introspecție asupra naturii umane, binelui și răului. Cu o atmosferă intensă și un scenariu care nu oferă întotdeauna răspunsuri facile, filmul ne provoacă la un exercițiu de reflecție în raport cu granița dintre normal și patologic, dintre emoție, vulnerabilitate și impuls criminal.

Pelicula îl invită pe privitor să vadă dincolo de fațada relațiilor interumane, dincolo de imaginea unor vieți aparent ordonate și a unor familii perfecte. Suspansul este amplificat de muzica ce pare să redea strigătele interioare ale personajelor, conducându-ne astfel în profunzimile vieților lor reale și în arhitectura frământărilor ascunse – fie că vorbim de soțul trădat și neputincios, de soția firavă și incapabilă să accepte realitatea eșecului propriului mariaj, de celălalt soț duplicitar și superficial sau de copiii care trăiesc în proximitatea unei lumi marcate de adulți dominați de angoase mascate ori reprimate și de pulsiuni criminale ce nu pot fi reduse la tăcere la nesfârșit.

Sursa imagini: https://www.cinemagia.ro/ Paradox Film

Filmul nu oferă prea multe detalii despre istoricul personal al autoarei crimei, preferând să ne lase să-l intuim și să ne conectăm la acesta prin trăirile sau, dimpotrivă, prin absența emoțiilor acestui personaj. Avem o informație despre o primă neîmplinire adolescentină în dragoste, însă fierberea interioară a femeii care ucide este un cumul al unei experiențe de viață probabil încărcate de abuzuri cumplite și/sau de neglijare severă. Am putea merge mai departe și afirma că, prin însuși actul criminal, protagonista își tranșează propriile dureri și suferințe suprimate ani la rând, disociate, sau însăși neșansa la iubire – mai ales cea primordială. Fragmentarea exterioară – crima – pare a fi o oglindă a fragmentării interioare, a infernului lăuntric al personajului care ucide.

Din păcate, nu este singurul personaj care, în loc să aleagă să repare și să vindece (dacă – atât cât mai era posibil –), alege mai curând calea autodistrugerii. Nu doar crima, actul suprem de agresivitate asupra celuilalt, este prezentată într-un mod tranșant, ci și neputința unora dintre personaje, complacerea în situații confuze sau promiscue, agățarea de iluzia iubirii și a refacerii unui cuplu profund destructurat etc. Iar acestea din urmă sunt și ele, dincolo de naivitate, neasumare și iluzie, aspecte care fac rău personajelor și celor din jur, mai ales copiilor.

Dincolo de elementele ce țin de crimă, sunt multe scene și fragmente din viețile personajelor cu care probabil fiecare spectator poate rezona: ideea de atracție puternică și dorință, chimia dintre personaje și pasiunea intensă, sentimentul de trădare (a trăda sau a fi trădat), lipsa conexiunii cu cel iubit sau dorit, dragostea neîmplinită, sentimentul de neputință, disperare, dificultatea de a face alegeri sănătoase în anumite momente ale vieții etc.

Filmul, regizat de Marius Th. Barna – un cineast preocupat, printre altele, de tema agresivității (vezi Lovesc, deci exist!, Călugărițele vrăjitoare etc.) – propune o temă aparte în cinematografia românească: o disecție fără anestezie a iubirii obsesive și a unei pasiuni tranșante, o etiologie a suferinței umane profunde – reprimate, negate, mascate de o imagine socială bună sau de un eros gonflat, de alte mecanisme distructive de coping ori de un Eu criminal. Într-un fel sau altul, fiecare personaj, dominat de pulsiuni sau disociat, neputincios sau dominator, ucide ceva din el sau din celălalt; fiecare trăiește o dramă, chiar și prin faptul că nu își oferă șansa la o viață asumată, autentică, sănătoasă și împlinitoare.

Cu o distribuție foarte bună, dialoguri captivante și o relație puternică între personaje, Etiologia unei crime este un film provocator, intens, senzorial și cutremurător, care fotografiază atât culmile dorinței și obsesiei, cât și culmile la care poate ajunge răul, sadismul. Este o producție cinematografică ce ne aruncă în fața unei realități dure, morbide în cele din urmă, și care ne invită să reflectăm asupra sursei răului – a suferinței care provoacă suferință, exact așa cum afirmă personajul principal: „.. se repetă”, o replicǎ care ne duce cu gândul la celebrul psihanalist Sigmund Freud, care spunea că traumele neintegrate, nevindecate, se repetă la nesfârșit.

Sorina Dumitrache

Sursa imagini: https://www.cinemagia.ro/ Paradox Film