Despre iubire, între a fi şi a nu fi

Ce este iubirea? După cum observi, încep cu o provocare în acelaşi stil ludic şi mindful cu care te-am obişnuit. Și acum, că am lansat întrebarea, îmi vin în minte altele şi altele… Ce ştii tu despre iubire? Cum o defineşti? Sau… te defineşte oare? Ori poate simţi că nu eşti capabil să oferi sau să primeşti iubire? Ori că primeşti… prea mult? Eşti sigur că ştii totuşi despre ce vorbim? 🙂 Înainte de a merge cu privirea mai jos pe textul pe care ţi-l propun, izvorât din iubire pentru… scris şi nu numai, te invit să-ţi adresezi totuşi întrebarea Ce este iubirea? şi să-ţi iei câteva clipe în care să îţi răspunzi. Ai spaţiul tău pentru asta. 🙂

Habar nu am ce ţi-ai notat, mă-ntreb numai dacă ai scris din ceea ce ştii tu la nivel mental despre iubire sau din ceea ce ai trăit, experimentat, din imaginaţia ta sau poate din ceea ce ai auzit de la alţii. Pentru că într-un fel se „trăiesc“ lucrurile în cap, in that magic/tricky box of thoughts and concepts, şi într-un alt fel se simt, se experimentează în corp. Ce, te-am luat prea tare? Doare? Iubirea nu ar trebui să doară, nu-i aşa? Și nici să producă răni. Mai poate fi atunci vorba de iubire? Sau se confundă cu alte concepte? Ori e inundată de alte emoţii sentimente, izvorâte din cine ştie ce experienţe nefericite. Te invit, dacă n-ai făcut-o deja (recunoşti obsesionalitatea?) să-ţi iei puţin timp şi să îţi oferi un răspuns. Ce e iubirea pentru tine? Îmi mai vine să te întreb cine eşti. Și nu te-aş întreba pentru curiozităţile mele personale sau profesionale, ci pentru tine. Adică pentru a-ţi (re)aminti că pentru a putea experimenta iubirea, aşa cum o spun şi alţi specialişti, e nevoie să ştii cine eşti… şi să ai o relaţie bună cu tine. Adică să te cunoşti şi să te iubeşti. Apoi poţi experimenta alte lucruri sănătoase, inclusiv o relaţie de iubire (în forma genuine, nealterată) cu o altă persoană.

Dar… ce e totuşi iubirea asta? Cum se manifestă ea? E iubirea grija faţă de tine sau faţă de un altul, ataşament, respect, gratitudine, loialitate, fidelitate controlată, posesivitate, respectarea sau nerespectarea graniţelor, fuga către tine sau goană după un altul? E ceva din toate astea? Și dacă, în accepţiunea ta, nu e nimic din cele de mai sus, atunci ce e? Învăţăm o mulţime de lucruri despre iubire, că a iubi înseamnă să te sacrifici, că iubirea învinge totul, că fiecare are jumătatea lui, că orice mamă îşi iubeşte copilul, că un copil trebuie să îşi iubească părintele, că dacă iubeşti laşi de la tine, te laşi învins, renunţi la tine în favoarea celuilalt (copil, părinte, iubit), că cel ce iubeşte nu pleacă niciodată… Sunt astea dovezi de iubire sau doar iluzii ale iubirii? Mituri? Însă ce e, până la urmă, iubirea?

Iubirea e un sentiment care a căpătat nenumărate sensuri… multe care, în esenţă, spun mai mult despre ceea ce nu este iubirea. E un cuvânt distorsionat pentru cei mai mulţi dintre noi şi, fiind aşa, găsim mai uşor să ne lăsăm pradă iluziilor iubirii decât adevărului nostru interior, care, deseori, este prea dureros pentru a fi văzut, rostit, darămite acceptat şi resemnificat. Iubirea se învaţă în relaţiile noastre primordiale, unele încărcate cu istorii dureroase, abuzive, şi atunci ne este mai facil să fim loiali unor tipare familiale nesănătoase decât să căutam propriul adevăr interior şi să ne separăm de ceea ce este distructiv, deşi atât de cunoscut şi aparent ceea ce avem nevoie.

Iubirea, iubirea sănătoasă, înseamnă, înainte de orice altceva, conexiune, conectare la propria persoană, apoi la un altul, grija pentru o altă persoană fără a fugi de tine, fără a te pierde pe tine însuţi. Într-o relaţie (de cuplu) sănătoasă, eu nu echivalez cu tine sau cu relaţia noastră. Eu sunt eu, tu eşti tu, iar relaţia noastră e ceea ce se petrece între noi (noi=eu+tu, nu eu=tu, nu eu=noi). Eu exist şi fără tine şi în afara relaţiei noastre şi ăsta e un lucru firesc, natural, sănătos…

Mai eşti prin zonă, (co)dependentule? 😛

Iubirea sănătoasă nu e oarbă (nu vorbim despre „psihoza“ îndrăgostirii :P, aici e altă poveste). Iubirea în forma ei pură e conştientă şi în contact cu timpul, spaţiul şi libertatea fiecăruia de a fi. Nu îngrădeşte, nu limitează, ci dimpotrivă, e hrănitoare, participă la creşterea celuilalt şi stabileşte graniţe sănătoase. În iubire te vezi pe tine aşa cum eşti, îl vezi pe celălalt aşa cum este. Iubirea nu distorsionează realităţi. Nu cea izvorâtă din partea noastră interioară sănătoasă.

Sigur că sunt multe tipuri de iubire, iubirea faţă de prieteni, rude, semeni, dragostea de viaţă, iubirea faţă de frumos etc., care – exceptând erotismul şi sexualitatea, specifice relaţiilor de cuplu (nu e valabil întotdeauna, după cum probabil ştii, în sensul că sunt destule cupluri în care nu e prezent nici sexul, nici erotismul; dar despre formele de iubire în cuplu… într-un alt dialog cu tine) – respectă aceleaşi principii de mai sus. Adică eu sunt eu, în relaţie sănătoasă cu mine, apoi pot primi ceea ce vine, cu posibilitatea de a alege ce este sănătos pentru mine, fără să (mă) rănesc sau să mă las rănit. Dacă rămânem în sfera relaţiilor de cuplu, pe lângă compatibilitate, pasiune, atracţie, empatie, încredere, grijă, sprijin mutual etc., sexualitatea e şi ea sănătoasă. Şi iarăşi simt un impuls puternic să îţi atrag atenţia asupra faptului că, în unele cazuri, iubirea aşa-zis romantică poate fi doar o capcană… ce te ţine captiv în tipare vechi… Ai curaj să afli mai mult? Despre tine, desigur.

Mă pregătesc să închei parafrazând-o pe Vivian Broughton, care, făcând referire la importanţa contactului cu experienţele traumatizante timpurii, aminteşte că, atunci „când pentru unii dintre noi a fi este un scop (a te lupta să «exişti»), iubirea devine un lux“… Aşa că invitaţia mea rămâne ca întotdeauna, aceea de a veni către tine… de a-ţi da voie să te cunoşti cu adevărat, cu tot ceea ce e sănătos sau fragil înăuntrul tău (psihoterapia e grozavă la capitolul ăsta!)… pentru că e necesar să ştii cine eşti pentru a te putea iubi şi a experimenta apoi iubirea. Într-un mod sănătos!

Și pentru toate astea ai nevoie de… (îmi reverberează în minte cântecul celor de la Beatles… love, love love… all you need is love)… iubire autoadministrată în primul rând, de curaj, încredere, acceptare… Și ca să-i citez pe artiştii menţionaţi mai sus: „Nothing you can do but you can learn how to be you in time”. Asta da provocare… BE YOU!

Psih. Dr. Sorina Daniela Dumitrache

 

Sursa imaginii: https://analaurasam.deviantart.com/

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s