Simțim sau (ne) mințim? – scenă și culise –

Simțim autentic sau trebuie să simțim? Simțim pe bune sau ne lăsăm influențați de normele sociale și de ceea ce e corect sau nu… potrivit altora, celor care fac regulile jocului…
Uneori devenim niște mici impostori chiar în relație cu noi înșine, în sensul în care ne blocăm anumite trăiri sau le negăm din rărunchi. Nu, nu e ok ce simțim. Ce ar spune ceilalți? Lumea?… Nu. Nu e ok. Ne tragem peste emoțiile intense haina de camuflaj, indiferent ce nuanță ar purta (în orice caz, nu culoarea celor mai pure trăiri ale noastre), pentru că e mai simplu să ne ascundem. E mai safe, nu te face că nu știi. Suntem dominați de frici, cenzură și reprimare, ăsta e adevărul. Nu te dai lumii. Adevărul e că nu te dai nici ție, nu te dai trăirii. De fapt, lumii te dai, dar într-un fals, varianta originală rămâne camuflată bine. Uneori nici tu nu-i știi bine fața, deși dai nas în nas cu ea în fiecare dimineață în oglindă. Dar oglinda nu arată adevărul decât dacă vrei să îl vezi, dacă ești suficient de brav și prieten bun cu vulnerabilitățile și fricile tale. Altminteri, te arată deformat, și nu mă refer la lipsa cearcănelor și a ridurilor de expresie, ci la lipsa de strălucire de pe chipul tău, generată de… nefericire, de uzură, de burnout, de sastisire, de fugă, de goană, de negare și de alte toxine…

Frica de a nu pierde bunurile acumulate, statutul, inspirația, respectul și admirația celorlalți, animalele de companie sau cine știe ce vacanțe de vis în care plângi uneori în pumn sau în somn… te face să rămâi. Să rămâi prins într-un film în care joci un rol ce nu ți se (mai) potrivește. Și rămâi pe loc. Amorțit, disociat, desprins din scenariu și totuși, fizic, acolo. E ca-n povestea aia cu (in)fidelitatea din volumul “Umbre și lumini. Dezvoltare personală de la A la ZEN”, același autor sâcâitor. De ce ai rămâne lângă un om despre care știi că nu e fericit lângă tine, deși dai tot ce ai mai bun și, totodată, dai pe dinafară de nefericire? De ce ai rămâne lângă un om când vibrezi lângă altul sau pur și simplu ți-e mai bine singur? De ce să rămâi suspendat într-un job nesatisfăcător, deși plătit bine, când poți altfel? Și tu știi. Deși șeful ăl mare îți taie craca evoluției sau încearcă cu toată puterea lui de boss luat în freză de la Ayahuasca sau de la cine știe ce practici extra…terestre. De ce să rămâi în relații de prietenie forțate, ancorat în angajamente toxice, când planeta e populată cu peste 7 miliarde de oameni, dintre care 2 miliarde sunt utilizatori Facebook? De ce să-ți vinzi sufletul diavolului, chiar dacă iese în calea ta cu tot ce pare că ți-ai dorit vreodată, când știi bine că prețul nu e nemurirea, ci sacrificarea a tot ceea ce ești?

Dacă ieșim din zona lui „De ce?” și înaintăm către (… tine :P) întrebări mai generoase, ce ți-ai răspunde la „Ce te face să rămâi ancorat în povestea asta?” sau „Cum ar fi pentru tine să îți dai voie să…?” Dacă ai neclarități, cabinetele de psihoterapie te așteaptă cu ușile larg deschise.

Confuzia face și ea parte din proces, important e să nu rămâi în ceață. Că de mințit, la asta ne pricepem cu toții, dar la trăit autentic… pfff… zău, unii investesc ani buni în terapie pentru a se elibera de frici. Asta după ce le-au trăit și resemnificat. Curajoasă treabă! Toată stima! Alții au fost ceva mai norocoși ori provin din familii fericite ori o ard toată viața într-un „go f…reud yourself!” Tu din ce categorie faci parte?

Trebuia să sune ceva mai poetic capitolul ăsta despre simțire, dar m-a luat valul rațiunii (sau poate frica? :P). E frumoasă și poezia, dar uneori reprezintă tot o fugă, un mecanism ce te întoarce cu spatele la lume și la tine, un refugiu. În van curge prin toți porii dacă o consumi pe furiș, o plăcere vinovată digerată ascunzându-te de ochiul voyeur și critic al lumii, din teama de a nu… a nu… a nu… Tu ce ai de pierdut?

Mecanismele de apărare sunt bune și ele în viața de zi cu zi, uneori ne oferă o maximă protecție, însă există și un revers al medaliei, acela că pot fi adevărați saboteuri, cu auto în față, care nu vine de la automobil sau alt vehicul pe 2 sau 3 roți (tot la un fel de fugă mă duce cu gândul… cătretine, sper, de data asta :P), ci de la auto…sabotare.

Înțelegi acum mai bine diferența dintre scenă și culise, dintre autentic și mimat, dintre simt și trebuie să simt?

Ai curaj să joci cu cărțile pe masă? Răspunsul ți se citește pe față :P.

 

Psih. Dr. Sorina Daniela Dumitrache

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s