Dacă azi e ultima zi?

De câte ori ţi-ai adresat această întrebare? Ai avut curajul? Ce ţi-ai răspuns? Ai face altceva decât cele stabilite sau nestabilite din viaţa ta? Dacă azi e ultima zi? O întrebare aruncată într-o stare de spirit mindful, care cere un răspuns venit din asumare şi responsabilitate faţă de tine. Un răspuns venit nu din teribilism şi din dorinţa iraţională de a sfida legi, reguli, bariere, ci dintr-o sete de viaţă, sete de tine, sete de energia vitală ce zace înăuntrul tău… Nu din ruşine că nu poţi altfel, ci pentru a-ţi găsi curajul de a veni către tine, curajul de a te face auzit (culmea, chiar de tine însuţi în primul rând), de a-ţi asculta vocea interioară, te a intra în contact cu tine… cel autentic. Curajul de a nu te (mai) ascunde, de a nu fugi (de tine şi de aţii). Curajul de a veni în contact cu fricile tale şi de a ţi le conţine, şi mai mult, curajul de a te conecta cu inima ta şi de acolo cu tot ceea ce eşti. De a lua contact cu tine pe de-a-ntregul. Cu nevoile tale cele mai profunde. Curajul de a fi tu însuţi. Pur şi simplu. Fără reţineri, constrângeri, ruşine, jenă… Nu e întotdeauna atât de simplu! Dar e minunat să îţi poţi da voie să fii exact aşa cum eşti, profund uman, dincolo de barierele de tot soiul din jurul tău. Când ai făcut asta cel mai recent?

Dă-ţi voie să te descoperi şi să cunoşti lumea şi să iubeşti: lumea, florile, animalele, partenerul şi chiar lipsa lui, copiii, alţi oameni. Şi pe tine. Și să te accepţi.

Fii curios să (te) descoperi în ipostaze nebănuite şi să (te) iubeşti. Află noi căi şi fă-o Acum! Nu amâna. Timpul se scurge într-un mod ineluctabil şi tot ce are de spus e un tic-tac mut sau răsunător -însoţit de bătăi de inimă îngheţată, în funcţie de cum (te) trăieşti. Ce spui de toate astea?

Serios, dacă astăzi ar fi ultima zi? Cum ai alege să trăieşti!? Ce ţi-ar plăcea să descoperi despre tine sau despre lumea din jur? Dar de Simţit? Mirosit? Pipăit? Ascultat? Privit? Poate ai sta în tăcere într-o îmbrăţişare cu cineva drag, ori ai fugi în Asia sau ţi-ai scrie memoriile, ori ai alerga către omul drag în vârf de munte sau în lumea largă. Sau te-ai apuca de skydiving ori de învăţat limba kurdă, de zbor cu deltaplanul sau cu balonul cu aer cald, de ciclism montan sau de cântat la muzicuţă, de cules mere sau de muşcat din fructul interzis. Este ceva pe gustul tău? Mă-ntreb ce te opreşte s-o faci oricum? Poate chiar acum. Sigur că şi amânarea are farmecul ei, găsirea celor mai bune soluţii, a celor mai bune căi, a camarazilor sau a oamenilor-resursă (nu uita de resursele tale interioare!). Totul e să nu tărăgănezi la nesfârşit, pentru că… se termină. Da, la un moment dat, se termină. Și nu ştii unde. Nu ştii când şi în ce fel. Tot ce poţi face este să te dedici ţie. Înaintea altcuiva. Iar atunci când te dedici altora, s-o faci cu loialitate faţă de tine – în primul rând. Înţelegi ce spun?

Poate că auzi o mulţime de voci (sper că nu în sens clinic :P) care îţi spun cum e bine să acţionezi, ce este înţelept să realizezi cu viaţa ta în general sau în raport cu o situaţie particulară, voci ce îţi spun să faci într-un fel sau altul, pentru că aşa e bine, altfel e rău etc. Te invit să le reduci la tăcere, măcar pentru câteva clipe. Şi, odată cu ele, ferestrele de Facebook, WhatsApp, Instagram, Twitter… (greu task, mie-mi spui!) şi conectează-te la vocea ta interioară nealterată de sunetele din afară. Ascult-o cu tot corpul, aşa cum asculţi poate valurile mării ori ale oceanului… ca şi cum te-ai lăsa scăldat de gânduri ca de o ploaie caldă de vară. Pe dinăuntru. Dă-le drumul în afara ta gândurilor care nu-ţi aparţin şi lasă-te scăldat de autenticitatea simţirii şi de tot ceea ce e al tău. Îţi aparţii… În totalitate. Întotdeauna. Indiferent de statusul social, de contul din bancă, indiferent dacă locuieşti într-o vilă de lux sau în mijlocul pădurii, de numărul de copii şi de soţi, de credinţa în Dumnezeu sau în extratereştri, indiferent dacă practici artele marţiale sau aruncarea cu greutăţile pe umerii altora. Îţi aparţii. Numai că nu ai habar. Sau uneori uităm pentru că suntem prea prinşi în datoriile faţă de alţii, suntem loiali unor prescripţii familiale şi sociale care nu-s tocmai sănătoase pentru sufletul nostru. Follow you dreams, my friend!

Am văzut oameni extrem de preocupaţi să nu rupă ramurile unui copac sau îngrijoraţi să nu rănească o muscă, salvatori de profesie, însă erau maeştri în a-şi ucide propriile visuri sau chiar pe ale altora… Nu vreau să sune morbid, dar e important să ne trezim puţin, aşa că te întreb cu dârzenie: Dacă ai afla că mai ai foarte puţin de trăit, ce ai face cu viaţa ta? Orice ai face, îţi mai spun un singur lucru: Apucă-te de trăit!

Bucură-te de tine şi de viaţa şi… Do it now!

(Psih. Dr. Sorina Dumitrache)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s