Interviu cu psihoterapeut Andrew T. Austin

andy-3Andrew T. Austin este psihoterapeut şi creator al abordărilor Metaphors of Movement (Metaforele Mişcării) şi IEMT (Terapia  Integrantă a Mişcării Oculare), ambele incluse în ediţia din 2015 a SAGE Encyclopedia of Theory in Counseling and Psychotherapy. El este specializat în lucrul cu Sindromul Membrului Fantomă, alcoolismul, depresia, problemele legate de greutate, abuzul fizic, sexual şi emoţional, doliul, afazia şi schizofrenia. Cartea sa „The Rainbow Machine – Tales from a Neurolinguist’s Journal”, publicată în 2007, a atras comparaţii cu lucrări ale unor nume precum Robert Anton Wilson, Richard Bandler şi Milton Erickson. De asemenea, el este autor şi coautor a 13 DVD-uri formative în lucrul psihoterapeutic, abordând şi demonstrând în şedinţe individuale cu clienţi modalităţi de remediere a unor teme precum PTSD (Sindromul de Stres Post-Traumatic), Sindromul Membrului Fantomă, trauma, anxietatea şi depresia.

Mai jos, vă invităm să citiţi despre Metaforele Mişcării, psihoterapie şi calităţile unui psihoterapeut competent în viziunea lui Andy.

Pentru început, aş vrea să vorbim despre începuturile tale ca terapeut. Ai fost format în Hipnoterapie şi NLP, cum ai dezvoltat abordările tale, Metaforele Mişcării şi IEMT / Terapia Integrantă a Mişcării Oculare, care sunt mai degrabă de natură experienţială?

La mijlocul anilor ’90 am intrat în contact cu Terapia EMDR (Desensibilizarea şi Reprocesarea Mişcărilor Oculare) şi am început să-i explorez posibilităţile. Ceea ce am observat imediat a fost modul rapid în care o experienţă traumatică poate fi eliminată doar prin amintirea acesteia şi prin mişcarea globilor oculari. Este o tehnică simplă, pe care specialiştii în EMDR au reuşit s-o transforme într-un fel de „psihoteologie”. După aceea, am început să mă gândesc la cum anume ar mai putea fi folosită această abordare şi să observ şi să înţeleg mai ales situaţiile în care aceasta nu funcţiona. De exemplu, am observat că nu funcţiona în situaţiile ce provocau anxietate anticipativă, precum un interviu de angajare sau un examen pentru permisul de conducere.

Drept urmare, am început să construiesc modele ale diferitelor categorii de probleme tratabile prin mişcarea globilor oculari şi să dezvolt proceduri de tratament pentru fiecare dintre aceste modele. Peste câţiva ani, un medic din zonă mi-a trimis un număr mare de pacienţi de-ai săi ce sufereau de anxietate cronică. Aceşti pacienţi păreau a fi complet rezistenţi la toate tipurile de tratament pe care le urmaseră până în acel moment, şi, spre dezamăgirea mea, nici eu nu i-am putut ajuta. Cu toate acestea, informaţiile pe care le-am adunat din acele şedinţe mi-au dat posibilitatea să dezvolt conceptul cel mai important al modelului IEMT, respectiv Cele Cinci Tipare de Cronicizare.

Tiparele de cronicizare sunt acele tipare pe care clienţii cu probleme nerezolvate pe termen lung tind să le manifeste. Tiparele comportamentale din acest caz au în comun sabotarea tentativelor terapeutice de a-şi rezolva problemele, indiferent de natura problemei şi indiferent de abordarea intervenţiei terapeutice. Prin tratarea acestor tipare direct prin IEMT, favorizăm apariţia unei vindecări mai naturale şi mai spontane.
Ceea ce diferenţiază IEMT faţă de alte abordări terapeutice care implică mişcarea globilor oculari este tocmai această atenţie acordată Tiparelor de Cronicizare, cu toate că acum observ această abordare integrată în alte abordări sau domenii, şi, de cele mai multe ori, fără citarea sursei originale.
Revenind, în vremea în care dezvoltam Tiparele de Cronicizare, deja călătoream prin Marea Britanie pentru a preda în cadrul unor workshop-uri de o zi ceea ce ştiam deja despre tehnica mişcării globilor oculari. Noile informaţii pe care le-am adunat ulterior despre cronicizare au extins aceste workshop-uri la nivelul de cursuri de formare ca practician cu durata de două zile, iar opţional cu şi mai multe zile alocate pentru aplicaţii mai avansate.

Pe măsură ce am continuat să dezvolt pe parcursul anilor această muncă, am început să merg din ce în ce mai profund înspre domeniul Identităţii, iar tehnicile mişcărilor globilor oculari au fost lăsate mai degrabă deoparte. Astfel, pentru a menţine o claritate considerabilă, am decis să împart noua mea muncă într-un nou model, ceea ce a devenit într-un final „Metaforele Mişcării”, un model aflat în prezent  în plină evoluţie, ce se axează pe lucrul terapeutic cu identitatea şi comportamentul clientului.

Ceea ce a declanşat începutul studiului şi lucrului cu metaforele a fost o conversaţie avută cu Charles Faulkner (psiholog, trainer NLP, autor a mai multor cărţi, DVD-uri şi audiobook-uri; n. trad.), care mi-a deschis o nouă zonă de explorare lingvistică faţă de care fusesem complet ignorant până atunci.

Precizai că foloseşti IEMT atunci când clientul are o problemă de care nu este direct responsabil, în schimb, Metaforele Mişcării le foloseşti atunci când clientul este direct responsabil de propriile probleme. Poţi să dezvolţi un pic acest subiect?  

Pot să spun, pentru început, că terapeuţii au tendinţa de a-şi forma o opinie proprie legată de natura acestor probleme. Pe vremea când EST (Erhard Seminars Training) era în vogă, unul dintre conceptele lor afirma că nu există nicio victimă inocentă, practic, noi contribuind mereu la propria noastră suferinţă. EST considera ca trebuie să ne asumăm total responsabilitatea pentru condiţia noastră şi să o conştientizăm. De exemplu, dacă cineva ar fi fost atacat în plină stradă, acea persoană ar fi trebuit să-şi asume responsabilitatea pentru deciziile şi alegerile luate şi care au adus-o în acea situaţie. EST acţiona într-un mod brutal prin propriile metode, dar participanţii lor erau atraşi de această abordare. Mulţi participanţi au devenit „împuterniciţi” faţă de momentele şi situaţiile în care puterea nu le era accesibilă. Consider atitudinea EST potrivită atâta timp cât există un consimţământ şi o alegere conştientă ale participanţilor şi nu le este impusă celor care nu sunt dispuşi să facă această alegere.

Un exemplu de impunere este scenariul de învinovăţire a victimei. De exemplu: „Ce i-ai făcut agresorului ca să-l determini să te atace?”, „Cum anume era îmbrăcată victima violului?”, „De ce nu ai încuiat maşina?”, „Ar fi trebuit să iei un taxi, nu sa mergi pe jos!” şi aşa mai departe. Observăm această atitudine frecvent în curentul „gândirii pozitive”, unde aceasta poate vindeca orice boală şi dizarmonie, astfel, dacă te îmbolnăveşti se datorează faptului că nu te-ai gândit la lucruri pozitive, „este vina ta că ai cancer, trebuia să te fi relaxat mai mult”.

Un bun prieten de-al meu a murit recent din cauza cancerului la plămâni, şi în momentul în care le-am spus şi altor persoane despre asta, prima lor întrebare a fost „era fumător?”. De cele mai multe ori, nu-şi dau seama de implicaţiile a ceea ce-mi spun. Este o nechibzuinţă. În ceea ce priveşte propriile mele probleme cronice de sănătate, am şi uitat numărul metodelor sau tehnicilor psihologice  care mi-au fost recomandate de către diverse persoane. Oamenii pur şi simplu adoră explicaţiile simple, le place să aibă impresia ca înţeleg situaţia, chiar şi atunci când, de fapt, nu o înţeleg deloc.

În paralel, există şi mult mai complexul model social-constructivist, ce afirmă că mediul este forţa guvernantă ce trebuie schimbată şi atâta timp aceasta nu are loc, oamenii nu pot fi făcuţi responsabili pentru suferinţa lor. Teoria social-constructivistă postulează că locurile de muncă suficiente şi bine plătite, educaţia superioară, sistemul de sănătate eficient şi numărul de locuinţe suficiente şi aşa mai departe reprezintă cheia pentru îmbunătăţirea bunăstării emoţionale şi mentale. Inegalitatea socială determină problemele sociale şi problemele ce rezultă din ea, aşa că, pentru a-i considera pe aceşti oameni responsabili pentru problemele lor, este o altă formă de învinovăţire a victimei.

Astfel, cei cu educaţie precară, fără loc de muncă şi cu prea puţine privilegii sociale sunt mai predispuşi la percepţia de contribuitori la propria lor suferinţă de către persoanele din clasele sociale privilegiate. Astfel, social-constructivismul consideră inegalitatea socială, guvernul şi legea responsabile pentru problemele oamenilor.

Toate aceste probleme sunt întinse de-a lungul unui spectru. La un capăt avem mediul ce acţionează precum o forţă asupra noastră, iar la celalalt capăt suntem noi, care acţionăm la rândul nostru precum o forţă asupra mediului.

Motivul pentru care am dat acest răspuns destul de lung se datorează faptului ca mulţi practicieni nu au studiat sau nu s-au gândit prea mult la această temă. De cele mai multe ori, au o opinie preluată din clasa sau poziţia socială din care fac parte. Este un aspect la care trebuie să fim cu adevărat atenţi, deoarece putem trage cu foarte mare uşurinţă concluzii eronate. Din păcate, rareori văd atenţia necesară acordată acestui subiect în lumea terapiei şi a dezvoltării personale.

Acestea fiind spuse, răspund astfel. Tind să folosesc IEMT în contextul în care problemele clientului sunt rezultatul unor întâmplări exterioare (ex: traume) şi Metaforele Mişcării atunci când clientul îşi alimentează problemele prin propriile comportamente şi roluri identitare.

Ca s-o exprim şi altfel: IEMT reprezintă o acţiune de remediere a unor sentimente neplăcute (cu părţi de schimbare generativă alături de modulele de identitate) şi Metaforele Mişcării reprezintă o acţiune generativă pentru comportament şi identitate (cu ceva acţiuni de remediere pentru sentimentele neplăcute).

Sau, ca s-o spun într-un mod şi mai informal, atunci când „viaţa te dă peste cap”, foloseşte IEMT şi atunci când „îţi dai singur peste cap viaţa”, foloseşte Metaforele Mişcării („when life fucks you up, use IEMT, when you are fucking up your life, use Metaphors of Movement”).

„Metaforele Mişcării” – care este motivul pentru care consideri mişcarea atât de importantă, încât i-ai dedicat o întreagă abordare terapeutică?

 În ceea ce priveşte această întrebare, pot să-ţi spun că există un secret codificat în numele ei şi dezvăluit treptat pe parcursul parcurgerii şi învăţării în profunzime a acestui model. Numele îşi are originea într-o referinţă pe care Steve Andreas (psihoterapeut, fost asistent al Virginiei Satir, formator NLP, autor a mai multor cărţi si DVD-uri; n. trad.) a menţionat-o într-o postare pe blogul său despre una dintre primele mele prezentări ale acestei metode, pe vremea în care încă nu îi găsisem un nume.

Pe vremea aceea, îmi concentram atenţia asupra „stărilor de blocaj”, respectiv probleme de natură emoţională ce nu lasă persoana să înregistreze progrese în propria viaţă. Abia mai târziu am aflat că, în 2005, Charles Faulkner publicase deja un seminar înregistrat audio intitulat „Worlds Within a Word: The Metaphors of Movement and Change” („Lumi într-un cuvânt: Metaforele mişcării şi schimbării”), aşa că poate adoptarea acestui nume a fost cumva neplăcută, dar a devenit populară sub acest nume şi aşa a şi rămas denumită până în ziua de azi.

Astăzi, această muncă s-a dezvoltat dincolo de „mişcare”, dar Metaforele Mişcării este un nume bun, per total, pentru această abordare.
Un concept important al Metaforelor Mişcării este cel al „Încălcării Graniţelor”. Ne poţi povesti puţin despre el?

Spre deosebire de Tiparele de Cronicizare din IEMT, care au reieşit din dezvoltarea acestei abordări, Încălcarea Graniţelor nu a reieşit din Metaforele Mişcării în primii ei ani de dezvoltare. Acum, că au fost codificate, ele reprezintă conceptul principal al Metaforelor Mişcării. Ca să explic conceptul de „Încălcare a Graniţelor” pe înţelesul său adevărat, mi-ar lua foarte mult timp, aşa că cea mai bună explicaţie este dată în cadrul sesiunilor de formare.
Abordarea ta, Metaforele Mişcării, are aplicaţii şi în alte domenii, nu numai în terapie, cum ar fi, de exemplu, afacerile şi banii. Cum vezi relaţia dintre o abordare terapeutică şi mediul de afaceri?

Terapia înseamnă, pe scurt, oameni comunicând cu alţi oameni, mediul de business reprezintă oameni comunicând cu alţi oameni. Metaforele Mişcării se axează foarte mult pe explorarea comunicării umane, plecând de la temele începute odată cu apariţia NLP-ului. Cu toate că Metaforele Mişcării nu vor putea învăţa pe cineva cum să conducă şi să dezvolte o afacere, această abordare poate ajuta foarte mult la înţelegerea a ce anume se comunică şi a intenţiei comunicării, fie a clienţilor sau a celor implicaţi în business-ul propriu-zis.

Ca atare, cea mai bună aplicaţie a Metaforelor Mişcării în mediul de business, respectiv în ceea ce priveşte managementul, este menţinerea unor canale potrivite de comunicare şi congruenţă dintre mesajele primite şi cele intenţionate. O problemă des întâlnită în orice efort omenesc este faptul că nu reuşim să aliniem mereu ce anume intenţionăm să comunicăm cu ce anume este înţeles de către ceilalţi. Metaforele Mişcării pot să rezolve în mod eficient aceste dificultăţi.


În opinia ta, care sunt calităţile unui terapeut eficient? Ce anume trebuie să facă şi cum trebuie să fie pentru a fi competent?

Încă nu ştiu răspunsul la această întrebare, cu toate că m-am gândit şi eu la ea de multe ori pe parcursul anilor. Un aspect pe care majoritatea terapeuţilor şi coach-ilor l-ar putea îmbunătăţi este disponibilitatea de a studia mult mai mult şi de a se concentra mai adânc asupra subiectelor cu care se întâlnesc în munca lor.

De asemenea, cred ca un Ego mai mic şi o atitudine mai umilă ar fi bine-venite. Şi, de asemenea, daca ar putea avea şi un simţ teatral, dramatic mai dezvoltat, ar fi şi mai bine.
Charles Faulkner m-a sfătuit să studiez actorie. Ceea ce am şi făcut, şi a fost unul dintre cele mai folositoare lucruri pe care le-am realizat pentru formarea mea ca terapeut. Actorii şcoliţi cunosc aspecte importante ale psihologiei umane pe care psihologii şi terapeuţii, din păcate, nu reuşesc să le observe.

La ce se pot aştepta participanţii din cadrul primului workshop Metaforele Mişcării din România? Ne poţi transmite câteva cuvinte pentru ei?

Aşteptaţi-vă la neaşteptat, pregătiţi-vă să fiţi puşi la încercare, provocați! O să fie distractiv!

Andrew T. Austin va coordona în premieră în România un workshop de introducere în poster-3metoda sa, Metaforele Mişcării, în perioada 3-5 martie, la Bucureşti. Mai multe detalii găsiţi aici: https://catretine.com/2016/11/21/workshop-metaforele-miscarii-incotro-merg-ce-fac-pentru-a-ajunge-acolo/

Pentru mai multe informaţii despre activitatea lui Andrew T. Austin, vă invităm să vizitaţi: http://andrewtaustin.com/

 (Interviu realizat şi tradus de către psih. drd. Alexandru Ioan Manea)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s