Mănânci în loc să (te) iubeşti? – de psih. Cristina Dobrescu

Se zice că „dragostea trece prin stomac”, „că ai fluturi în stomac când iubeşti” sau că „oamenii nu pot gândi bine, nu pot iubi bine, nu pot dormi bine dacă nu au mâncat bine înainte”. Aparent, iubirea şi stomacul, digerarea iubirii căutate sau primite au o conexiune profundă cu ceea ce alegi să mănânci sau eviţi să o faci.

O echipă de cercetători (Timmerman, Acton, 2001) – şi nu sunt singurii – au relevat de-a lungul anilor tendinţa unor oameni de a ingera calorii peste nevoile lor de moment, ca răspuns simbolic la insatisfacţiile vieţii care au legătură cu nevoile primare – nevoia de iubire, de a aparţine. Nimic nou, nu? Şi totuşi.

De ce mâncarea?

Foarte bună întrebarea. Un aliat de nădejde, mereu acolo. Pentru că nu adresează alte întrebări existenţiale, ci doar oferă: oferă plăcere imediată, oferă satisfacţie, bucură papilele, te bucură exact aşa cum ai avea nevoie, parcă îţi intuieşte supărarea şi o bandajează cât ai zice „peşte”. Cum în acele momente de cumpănă stima de sine este pământie, culoarea vine din curcubeul dulce al bomboanelor sau din mirosurile îmbietoare ale diversităţii de alimente aflate la îndemână. Şi începi să-ţi mănânci bucuria, în loc să-ţi plângi tristeţea. Îţi sună cunoscut? Şi, treptat, parcă te face să te simţi mai plină… de viaţă? Mai importantă? Normal, Eul rănit  (copilul neglijat) are nevoie de pansamente şi de statut, de recunoaştere, de creştere sănătoasă, de grijă. Dar cum şi cu ce unelte?

Haide să vedem: prin kilograme, pe de o parte, obţii formă, contur, eşti văzută, remarcată, oricum, nu eşti trecută cu vederea, iar pe de altă parte, mai pui pe tine un strat protector, care să te apere de următoarele interacţiuni dureroase. Acum ţii totul sub control, nu laşi pe nimeni să observe durerea; poate doar borcanul cu ciocolată să mai ştie câte ceva. Cam ce alt rol mai joacă mâncarea pentru tine? Şi dacă tot suntem aici, pentru tine ce sens au anumite alimente pe care le tot alegi? Ai observat vreo tendinţă de a consuma mai mult un anumit tip de aliment când eşti bucuroasă? Sau tristă ori deprimată? Când sărbătoreşti sau jeleşti?

Te invit să iei loc la masă cu emoţiile tale: să le dai voie să se exprime, să le frămânţi, să le dospeşti, să le pui la copt, să le laşi să se răcească, să le miroşi, să le observi doar, să te observe, într-un cuvânt, să ai răbdare cu ele, cu tine. Şi să transformi. Să metabolizezi. Să arzi. Să îndulceşti cu ce ai nevoie.

Nevoia de iubire şi alimentele

Femeile care observă la ele insatisfacţie în relaţia intimă sunt mult mai preocupate de
aspectul fizic, de forma corpului, de ceea ce urmează să ingereze şi au un grad mai ridicat de susceptibilitate la foame, având un stil de acţiune ohow-to-fall-in-love-and-be-more-consistent-with-eating-healthy-foodrientat spre exterior: adică nevoia de a face ceva, de a toca, a mesteca, a ronţăi propriile trăiri în raport cu nefericirea, lucru ce corelează cu luarea în greutate în timp, stimă de sine scăzută şi, normal, dificultăţi de raportare la relaţia de cuplu în viitor (Gagnon, Girouard, 2013).

Teamă. Ruşine. Emoţii înghiţite. Corpuri pline de trăiri. Kilograme de lacrimi. Supraponderali cu durere. Toate aceste mecanisme de coping ştiute de tine până acum par expirate şi îţi oferă numai dureri, în loc de bucurie:  kilograme nedorite, forfotă, iritabilitate.

Bun, şi acum ce fac?

Da, ai dreptate, a venit timpul meselor regulate pe bază de vitamina D – adică dragoste, dorinţă şi dedicare, orientate către propriile scopuri. Mâncarea joacă adesea rol de substitut, care ne îndepărtează de fapt de problema reală, pe care nu o mai putem „înghiţi”. Şi problema reală se poate rezolva doar când primeşte atenţia de care are nevoie, iar asta începe cu restricţionarea sănătoasă de la tot ceea ce îţi face rău – în spatele durerilor emoţionale se află relaţiile disfuncţionale, de orice tip. O să îmi spui că, de fapt, se află şi anumite boli, care nu au legătură cu emoţiile. Iar eu o te invit să observi în ce măsură ai permis ca în spatele bolilor cu care te confrunţi să se fi strecurat vreo „cantitate” mai mică sau mai mare de emoţii prăfuite, nedigerate, gâtuite, forţate, angoasate, violate, neascultate, întunecate, interzise, nepermise, nevăzute, neauzite – mai pe scurt, un teren propice care a favorizat apariţia, naşterea, creşterea unor gene ce te-au predispus la anumite afecţiuni. În ce măsură ai dat voie unor persoane, conjuncturi sau emoţii străine să te acapareze, să te îngenuncheze, să te asfixieze, să te restricţioneze în aceeaşi măsură în care o faci tu acum cu alimentele pe care le doreşti, şi nu numai?

Fiindcă, atunci când permiţi unor emoţii fireşti să se manifeste, apetitul pentru mâncăruri reconfortante scade, nu mai e nevoie de mâncare să umpli sufletul, nu? Dacă acolo îşi fac loc emoţii digerabile şi satisfăcătoare, care te umplu şi te satisfac prin simpla sau complexa lor textură, miros sau gust, atingere, ai ajuns mai aproape de mindful eating. Deoarece, din acel moment, o să observi, treptat, ca orice chef iscusit, o sinergie între chimia propriului organism, ce este el capabil să digere şi cât – metabolism, ce are nevoie să ardă sau să primească – emoţii şi cum le va transforma în beneficiul tău cu ajutorul sistemului tău nervos central, responsabil cu activarea metabolismului sau cu încetinirea lui, în funcţie de ce gândeşti, simţi, trăieşti în raport cu alimentele din jur.

Corpul e masa la care e nevoie să fii atent ce fel de invitaţi chemi sau primeşti. Cine te bucură? Cine stă lângă tine? Au toţi invitaţie? Primeşti tot ce îţi oferă cadou? Cum îi alegi? Câte scaune mai pui/elimini după acea întâlnire? Ai pus pe masă ce iubeşti sau şi chestii de umplutură? Cine a decis meniul şi ce parte din tine e satisfăcută la final?

Acum, că ai înţeles cum e cu hrana, eşti pregătit să (te) iubeşti mai mult?

 

Cristina Dobrescu este 13942450_10154120972667949_305863508_npsiholog clinician, psihoterapeut, cu competențe în lucru copiii şi adulţii, coordonator grupuri de dezvoltare şi optimizare personală.

Am observat în practica de consiliere, suport şi evaluare clinică o corelaţie semnificativă între problematica de alimentare şi blocajele personale, felul în care ne hrănim emoţional influenţând maniera de raportare la noi înşine, la parteneri, la propriii copii, iar insatisfacţiile din aceste interacţiuni influenţând în mod evident alegerile alimentare, satisfacţia, saturaţia, apetitul. Ca şi cum ne mâncăm unul pe altul, în cuplu, la muncă, în viaţa de zi cu zi, uitând adesea de nevoile minţii, ale trupului, ale sufletului.

Articolul a fost publicat în Revista Artte nr. 5: http://www.artte.ro/numarul-5/revista/volumul-3/numarul-5/2-mananci-in-loc-sa-te-iubesti-cristina-dobrescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s