Knocking on heaven’s door#. O experiență memorabilă într-un centru de zi din Ubud, Bali

Se întâmpla într-un centru de zi din Bali, Ubud, unde, pășind în tălpile goale și cu sufletul deschis, mi-am reamintit în cel mai emoționant mod că paradisul se află în fiecare dintre noi… O experiență memorabilă și niște copii desprinși din rai.

Paradisul e în noi, da. Și nu ține nici de statut, nici de un CV kilometric, nici de relații-cheie, nici de bani, nici de generozitate de fațadă, nici de spiritualitate simulată, nici de bogăție. Nimic din toate astea.

Paradisul înseamnă în primul rând să fii în armonie cu tine, cu ceea ce ai și nu ai, să-ți accepți neajunsurile și să fii în contact cu bogățiile tale interioare. Înseamnă simplitate, acceptare a tot ceea ce vine, acceptarea tuturor experiențelor, a celor frumoase, dar și a celor care te încearcă, și pe care, dacă le privești cu ochi blând, te transformă într-un om frumos. Și bun, da. Cu tine și cu restul lumii.

Paradisul înseamnă să te ai în grijă. Tu pe tine. Și dacă poți avea grijă și de alții, e minunat. Și da, am văzut acest lucru într-un centru de zi, în care noi, cei care am pășit acolo, păream mai curând cei care aveam nevoie de contactul cu acești copii, cu acest mediu, de această experiență care să ne scoată dintr-un cotidian orientat deseori într-o direcție care nu arată nici „către tine”, nici raiul.

La acest centru de zi din Bali am trăit sentimentul că noi, vizitatorii, suntem mai curând cei „în nevoie”, nu copiii cărora le-am trecut pragul cu gândul de a-i bucura. Da, i-am bucurat cu prezența noastră, care a însemnat suport ce a îmbrăcat diferite forme, însă ce am primit în schimb nu se măsoară în alimente, jucării, alte obiecte sau bani.

Pe lângă faptul că am fost primiți cu toată bucuria și grija din lume atât de personalul acestui centru, dar mai ales de copii, am putut observa dedicarea cu care aceștia din urmă au grijă unii de alții, pasiunea cu care studiază limbile străine, dansul, pictura și bucuria lor față de lucrurile simple; am primit una dintre cele mai frumoase lecții. Cea cu paradisul, da. Că e în noi. Și că-i minunat când îl putem prilejui/dezlănțui și-n afara noastră. Cheia e să nu te încui singur pe dinafară, să știi să bați la ușă sau la fereastră când rătăcești prin corpuri străine, să te poftești înăuntru și să te simți cât mai des „ca acasă”. Tu cu tine. Şi-apoi cu ceilalți.

Raiul e noi#, dar și în afara noastră. 🙂

Psih. Dr. Sorina Daniela Dumitrache

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s