Compendiu de fobii – Laurentiu Mitrofan, Sorina Daniela Dumitrache

Compendiu de fobii ed 1

ISBN 978-606-8429-10-6
Numar de pagini 223
Anul aparitiei 2010, 2012 ed revizuită

Descriere

Tuturor ne-a fost frică la un moment dat de ceva anume; unii se tem de întuneric, altora le este frică să zboare cu avionul sau să înoate, alții se simt copleșiți de teama de insecte, gândaci sau murdărie. Foarte mulți dintre noi am experimentat teamă la un examen sau când a trebuit să mergem la doctor pentru a ni se face o injecție sau o mică intervenție chirurgicală. E greu să te stăpânești și să nu te cuprindă teama atunci când stai în sala de așteptare, moment în care timpanele îți sunt inundate de zgomotul frezei dentistului și știi că tu ești următorul pe scaunul lui. Toate aceste temeri se întâlnesc frecvent la foarte mulți semeni de-ai noștri, însă există în același timp o multitudine de frici de o amploare și o intensitate extrem de crescute, care generează la anumiți oameni o serie de reacții, comportamente greu de înțeles și care par a fi extrem de ciudate, ce transfigurează individul în momentul în care experimentează teama respectivă. Unele persoane au comportamente bizare, își pot pierde prietenii, se pot adânci în singurătate, au mari dificultăți în viața profesională și socială.Compendiu de fobii ed 2

Care sunt aceste temeri? Ce le generează? Cum îl influențează pe individ și viața sa? Cum se raportează individul la ele? Dar ceilalți? Cât de des întâlnite sunt aceste temeri? De ce natură sunt? Se pot ameliora? În lucrarea de față, am avut ca scop crearea unei imagini de ansamblu asupra fațetelor fricii umane, explicarea acestora și prezentarea exhaustivă a fobiilor, propunând undicționar de circa 600 de termeni descriptivi pentru diferite forme de fobie, de la cele mai obișnuite, până la cele mai atipice, neconvenționale și bizare. Lucrarea are un rol didactic extrem de important, adresându-se deopotrivă studenților la psihologie, cadrelor didactice, specialiștilor în științele socio-umane, medicină, cât și celor interesați de misterul fobiilor umane, totodată constituindu-se ca un reper în psihodiagnoza clinică a fobiilor.

CUPRINS
Prefață………………………………………………………………………. 7
Caracterizarea generală a fobiilor……………………………9
Cauzele apariției și dezvoltării fobiilor………………………15
Simptomatologia fobiilor și consecințele în plan individual și social….21
Clasificarea fobiilor……………………………………………………27
Date statistice……………………………………………………………37
Solicitarea ajutorului şi modalitățile de abordare în cazul fobiilor………41
Alte accepțiuni și conotații ale termenului de fobie……………………………45
Universul fobiilor (A-Z)………………………………………………47
Bibliografie…………………………………………………………………223

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s